Valeriu Gheorghiţă: Din 7 mai, reguli noi de administrare a vaccinurilor

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a informat, în conferința săptămânală despre situația imunizării anti-Covid, că începând de vineri vor fi reguli noi în centrele de vaccinare, unde persoanele care doresc să se imunizeze, pot veni fără programare, în limita locurilor disponibile.

“Începând de vineri, 7 mai, ne propunem să avem următoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare: persoanele peste 60 de ani se vor prezenta direct, fără programare, iar restul persoanelor se vor prezenta de la ora 14.00 până la ora 20.00, fără programare. Persoanele de peste 60 de ani se pot prezenta pe tot parcusul programului de lucru, de la ora 8.00 la ora 20.00. Prioritate vor avea cei programați prin platformă, care au un loc deja ocupat. Suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă fără prograamare. Cei care se prezintă suplimentar, pot fi trecuți pe o listă separată și să se prezinte a doua sau a treia zi, eșalonat. Este posibil ca această modalitate de vaccinare să crească numărul de doze irosite, pentru că în felul acesta noiu vom merge pe o estimare media a consumului pe un interval de trei zile, însă fără să avem garanții că numărul de doze distribuite către centre vor fi și consumate pe perioada intervalului de stabilitate al acestor doze”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri