Vânătoare de comori la Muzeele Memoriale din municipiul Oradea

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în colaborare cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, activitatea de educație muzeală Vânătoare de comori la Muzeele Memoriale, care va avea loc joi, 1 iunie 2023 și se va derula pe un traseu ce cuprinde cele trei muzee memoriale, „Iosif Vulcan”, „Aurel Lazăr” și „Ady Endre”. Activitatea se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8-14 ani, care vor descoperi comorile „ascunse” în diverse locuri din muzeele mai sus amintite. Prin acest program dorim să trezim spiritul aventurier al copiilor și totodată să dezvoltăm atenția și spiritul de observație al acestora.

Punctul de plecare este la Muzeul Memorial „Ady Endre”, unde i se va da fiecărui participant un pașaport de vânător de comori și o fișă cu patru întrebări. Urmează un ghidaj de 15-20 de minute, în care vor fi menționate și obiectele pe care copiii trebuie să le identifice, să le fotografieze și, ulterior, să le arate ghidului. Dacă răspunsurile sunt corecte, li se va aplica prima ștampilă pe pașaport în dreptul Muzeului Memorial „Ady Endre”. Următoarele puncte de oprire sunt Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”, iar apoi Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, unde vor parcurge aceleași etape până la obținerea celorlalte ștampile, dar și a diplomei de aventurier cultural.

Informații suplimentare și înscrieri: tel. 0742054686, muzeograf Gina-Lavinia Ungureanu, responsabil de proiect.

Taxa întregului traseu muzeal este 20 lei.

Distribuie informația
Alte știri