Vasile Blaga, suspect la DNA

Vasile Blaga

UPDATE

Vasile Blaga a fost pus sub control judiciar în dosarul de trafic de influenţă în care a fost audiat mai mult de două ore la sediul DNA Ploieşti.
Procurorii vorbesc de comisioane de 10% la contracte cu statul, care ar fi fost încasate pe filiera acestui trafic de influență pentru ca anumite firme să beneficieze de contractele din bani publici.
Sumele obținute astfel ajung la sute de mii de euro, arată date preliminare din această anchetă, spun surse judiciare.
 Copreședintele PNL, Vasile Blaga, s-a prezentat miercuri la DNA Ploiești pentru a fi audiat. Conform unor surse, acesta ar fi suspect de trafic de influența.

Vasile Blaga a declarat la sosire la DNA că nu știe despre ce este vorba în dosarul în care va fi audiat.

Surse judicare vorbesc despre un nou dosar penal în care este vizat ca suspect pentru fapte de corupție. Acuzațiile vizează perioada 2009 -2012, când Vasile Blaga era parlamentar și ministru de Interne (2009-2010). Este vorba despre un contract din bani publici, potrivit unor surse judiciare.

Vasile Blaga a mai fost audiat săptămâna trecută la DNA București în calitate de martor într-un dosar ce îl viza pe fostul șef la IPJ Bihor, chestorul Liviu Popa.

Vasile Blaga
Vasile Blaga

foto: mediafax.ro

Distribuie informația
Alte știri