Veste proasta pentru soferi. Taxa auto deja plătită și care trebuia restituită într-un interval de 5 ani nu va mai fi dată înapoi

Ordonanța care permitea rambursarea a fost anulată începând cu 1 februarie. Actul normativ impunea plata taxei de timbru, dar și restituirea banilor deja achitați. Cum timbrul de mediu a fost anulat din această lună, și restituirea banilor este anulată. Acum, Ministerul Mediului, care gestionează taxa auto, transmite că pentru restituirea banilor este necesară o nouă ordonanță.

Până în 31 ianuarie 2017, potrivit OUG nr. 9/2013, cei care au plătit una dintre vechile taxe auto (taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) puteau cere restituirea, pe cale administrativă, la organul fiscal competent. Contribuabilii își primeau banii înapoi (cu tot cu dobânzile pentru perioada dintre plata taxei și restituirea ei) în decurs de cinci ani calendaristici, prin cinci tranșe a câte 20 la sută din suma datorată.

Trebuie menționat că la acest moment există o procedură de restituire a vechilor taxe auto, însă aceasta vizează exclusiv persoanele care au obținut dreptul la returnare în baza unei hotărâri judecătorești.

 

Distribuie informația
Alte știri