Via Transilvanica merge mai departe. Traseul e realizat doar de voluntari și va străbate zece județe

Cel mai amplu proiect turistic dezvoltat în România cu finanţare privată, Via Transilvanica, a inaugurat încă 98 de kilometri pentru turişti. Proiectul e menit să ofere un traseu de 1000 de kilometri pe care să îl poată parcurge prin munții României, de la Dunăre până la Putna. O bornă a traseului a fost instalată lângă piciorul podului lui Apolodor din Damasc, iar alta în portul Drobeta Turnu Severin.

“Haideți să facem o magistrală și apoi multe alte cărări, pentru că România are două posibilități uriașe. Ori să devină un sanatoriu, pentru că e o țară unde se poate vindeca oricine, ori să fie marcată și să vină turiști, pentru că e o țară sigură, sălbatică, frumoasă, cu o cultură excepțională ce merită vizitată”, a declarat Alin Ușeriu, inițiatorul proiectului Via Transilvanica, potrivit stirileprotv.ro.

Inițiatorii proiectului mai au însă nevoie de încă 600.000 de euro, pentru a-și putea duce la capăt visul. Acest lucru este destul de dificil, deoarece traseul este amenajat fără finanțare de la stat. Există și o pagină de web a proiectului, de unde vizitatorii pot afla toate detaliile legate despre traseul Via Transilvanica, inclusiv obiectivele care pot fi văzute în timpul drumeției.

Inspirată de potecile de pelerinaj din Spania și de cele de anduranță din Statele Unite sau India, Asociaţia Tăşuleasa Social a lansat, în anul Centenarului Marii Uniri, proiectul Via Transilvanica, un traseu de 950 de kilometri care va trece prin zece judeţe, pornind de la Drobeta Turnu Severin şi ajungând la Putna. Traseul va putea fi parcus doar pe jos sau cu bicicleta.

Foto: facebook

Distribuie informația
Alte știri