Viața unui copil de cinci ani a fost salvată de un pompier beiușean aflat în timpul liber

Miercuri, 29 iulie a.c., un băiețel care se înecase la Ștrandul din Beiuș, a fost salvat de sergent major Țifra Valentin Dănuț, subofiţer în cadrul Secţiei de Pompieri Beiuş, care a demonstrat încă o dată, că pompierii militari îşi trăiesc menirea de salvatori în orice circumstanţă, protejându-și și salvându-și semenii indiferent dacă sunt la serviciu sau în timpul liber.

Miercuri, în jurul orei 18.30, sergentul major Țifra Valentin Dănuț, se afla, în timpul liber, la ștrandul din municipiul Beiuș. La un moment dat, în timp ce era așezat la o masă din incinta ștrandului, a auzit un bărbat strigând: “Este un copil mort aici!”.

Valentin, care, în fracțiuni de secundă, îl văzuse pe bărbat îndepărtându-se de locul în care-l descoperise pe copil, a sărit peste mese și scaune, ajungând în câteva clipe, la băiețelul în vârstă de 5 ani, care zăcea inert pe fundul unui bazin pentru adulți.

După ce l-a evacuat rapid pe marginea bazinului, constatând că minorul nu respira și nu avea puls, aflându-se în stop cardio-respirator, subofițerul a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, reușind în câteva minute, să-l readucă la viață. Pompierul a continuat să-i acorde copilului toate îngrijirile necesare până la sosirea unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care l-a predat ulterior echipajului care încadrează elicopterul SMURD, băiețelul fiind transportat, în viață, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.

Distribuie informația
Alte știri