Victorie cu 2-0 la Cermei şi FC Bihor rămâne liderul autoritar al Seriei a 8-a

Fotbaliştii de la FC Bihor au obţinut o nouă victorie în campionatul Ligii a III-a şi, cu o etapă înainte de finalul sezonului reguar, îşi păstrează avansul de şapte puncte în fruntea clasamentului.De această dată, sâmbătă, roş-albaştrii au evoluat în deplasare, pe terenul echipei Gloria Lunca-Teuz Cermei, formaţie pe care au întrecut-o cu scorul de 2-0, după ce la pauză conduceau cu 1-0.

Golurile au fost marcat de căpitanul Ricardo Farcaş, în minutul 33, şi de Florin Chitaş, în minutul 48.

Formaţia orădeană a controlat jocul, iar după ce Sergiu Jurj a ratat prima ocazie, în minutul 33, după o lovitură de la colţul terenului, executată de pe partea dreaptă de Andrei Vînău, căpitanul Ricardo Farcaş, urcat în atac, şi-a trecut din nou numele pe lista marcatorilor, după ce a înscris cu o lovitură de cap din şase metri.

Tot în prima parte a disputei, Florin Chitaş a trecut pe lângă mărirea avantajului, dar ce nu a izbutit în prima repriză, a reuşit în cea de-a doua, la doar trei minute de la reluarea jocului, în minutul 48, când, după o acţiune personală, a şutat de la marginea careului, în colţul lung, iar portarul Ianis Balica a fost învins pentru a doua oară, scor 0-2.

Şi la acest scor, tot orădenii au continuat să controleze jocul, şi, mai mult ca în prima repriză, şi-au trecut în cont şi alte ocazii, care nu au putut fi fructificate însă de: Sergiu Jurj, Ricardo Farcaş, Marius Hosu şi Loren Ioviţă.

„Este o victorie importantă, o victorie meritată, pentru noi, după un joc frumos prestat de cele două echipe. Este îmbucurător pentru noi că am obţinut o nouă victorie meritată, cu o apărare sigură, promptă, care nu a dat posibilitatea adversarului să-şi creeze vreo ocazie. Sigur, noi am mai avut şi alte ocazii, pe lângă cele două goluri, dar important este că am legat victoriile după un joc şi o concetrare foarte bună”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul echipei bihorene, Florin Farcaş.

După acest joc, FC Bihor a bifat cea de-a 13-a victorie în campionat, rămâne în continuare singura echipă neînvinsă din Liga a III-a şi, cu 43 de puncte, este liderul detaşat al Seriei a 8-a. În ultima etapă din sezonul regular, FC Bihor va evolua sâmbătă, 23 martie, pe teren propriu în compania celor de la Progresul Pecica.

Distribuie informația
Alte știri