VIDEO: De ce a pierdut CSM Oradea finala Cupei Romaniei la baschet. Explicatiile antrenorului Cristi Achim

DECLARATII CRISTIAN ACHIM:

achim

– Este dezamăgire totală pentru toată lumea, o stare absolut normală după ce pierzi o finală. Suntem cu toții extrem de supărați. Acesta este sportul. În ceea ce ne privește trebuie să facem totul pentru a trece peste această finală pierdută deoarece sezonul competițional continuă cu playoff-ul.

– A fost un meci încrâncenat, firesc unei finale. Diferența au făcut-o aruncările libere. În momentul în care ai 17/31 la acest capitol nu se prea poate vorbi despre altceva. Echipa a luptat foarte bine, dovadă în acest sens fiind superioritatea noastră la recuperare, în condițiile în care procentajele sunt relativ asemănătoare.

– Fără îndoială presiunea despre care am tot vorbit ne-a apăsat enorm în calitate de echipă gazdă. Este un aspect important acest lucru, însă chiar și așa pentru numărul mare de libere ratate nu există nicio explicație sau scuză. Până la urmă e vorba despre o finală, e normal să fie presiune.

– Au fost multe aspecte care au contat, așa cum contează în fiecare meci.

Oradea ratat luni seara si a treia incercare de a castiga un trofeu. CSM a pierdut finala Cupei Romaniei cu U BT Cluj Baschetbalistii oradeni au jucat slab, au gresit mult si nu au putut sa le ofere celor 2000 de spectatori satisfactia castigarii primului trofeu din istoria orasului.

In disputa dintre U BT Cluj – CSM Oradea, scorul final a fost : 82 – 75 (18-14, 18-19, 16-16, 30-26). Adamovic a fost cel mai bun om al partidei, coșurile acestuia de 3 puncte făcând diferența. Pentru trupa lui Marcel Ţenter este primul trofeu din ultimii 5 ani, la fel şi pentru Cluj la sporturile de echipă. În 2011, „U” câştigase titlul în Liga Naţională.

Marti seara, la Arena Antonio Alexe va avea loc meciul starurilor din campionatul romanesc.

Distribuie informația
Alte știri