Sursa : jurnal TTV
A fost timp de peste 83 de ani o luptătoare. Până și ultimele momente ale vieții au fost o adevărată bătălie pentru Aurora Dumitrescu, născută Ille, Lola, cum îi spuneau toți cunoscuții.
Aurora Dumitrescu s-a dovedit a fi o aprigă luptătoare anticomunistă pentru care a pătimit în cumplitele închisori ale Gulagului românesc. S-a născut la 13 februarie 1931, în Beiuş, tatăl ei Vasile Illea era ziarist și a fost și el anchetat și arestat în perioada regimului comunist. Aurora Dumitrescu a fost arestată pe 13 decembrie 1951, pentru apartenenţa la “Lotul Beiuşenilor”, organizaţie considerată „subversivă, paramilitară, cu caracter legionar”. Fondatorul grupării era Stanciu Petru, student în Cluj, arestat iniţial pentru activitate legionară. La scurtă vreme după eliberarea sa, în 1949, acesta a luat legătura cu Mărăscu Adrian, Brânzaş Virgil şi Brânzaş Liviu, organizându-se în formaţiunea numită „1 plus 1”. Întregul grup format din 23 de persoane, din care trei femei va fi arestat, iar prin Sentinţa nr. 1 din 3 ianuarie 1953 a Tribunalului Militar Teritorial Oradea toți cei arestați vor primi condamnări cuprinse între un an şi 25 de ani muncă silnică. Conform sentinței, Aurorei Dumitrescu i se impută că „a fost de acord cu propunerile lui Stanciu Petru să ia legătura cu numitul Jurca Gheorghe care aducea lapte la familia unde locuieşte aceasta, Jurca urmând să intermedieze între Stanciu şi bandele teroriste din apropierea comunei Tărcăiţa. În scopul stabilirii legăturii cu teroriştii Stanciu Petru a dat următoarele parole: Dumnezeu ajută pe cei care se ajută între ei pentru ca terorişii să răspundă: Şi noi ne ajutăm”. După arestare, Aurora Dumitrescu a fost dusă la sediul Securităţii din Oradea şi anchetată timp de un an şi o lună. A fost lovită în repetate rânduri şi supusă unui regim foarte dur, anchetatorii ajungând chiar să-i fractureze o mână. Din mărturile ei se poate contura o imagine clară a modului în care se desfăşurau anchetele: „La Securitatea Oradea erau nişte bestii: n-aveai voie să vorbeşti, n-aveai voie sa cânţi colinde de Crăciun, anchetele se făceau numai noaptea, cu bătai crunte. Sergentul ne punea ochelari negri când ne lua din celulă şi, până sus, la camera unde ne interogau, ne izbea cu capul de toţi pereţii sau ne izbea cu cizmele“, a povestit Aurora Dumitrescu. La finalul anchetei şi după pronunţarea sentinţei, drumul Aurorei Dumitrescu a continuat cu Penitenciarul Oradea, unde a primit o celulă de 2/1,5 m, neluminată şi friguroasă. Regimul alimentar sărăcăcios consta într-un terci sau un surogat de cafea dimineaţa, arpacaş sau varză acră la prânz, iar seara, din nou, arpacaş. De la Oradea, ajunge la Jilava acolo unde condiţiile de detenţie au fost sub nivelul minim de civilizaţie. ”Câte 80 de femei în celulă (12 m sub nivelul pământului), pe priciuri suprapuse cu rogojini, cu tineta în celulă, cu spălătorul cu o cană de apă (din care să rămână şi de băut)”, a mărturisit Aurora Dumitrescu. Aceasta l-a înfruntat pe Vișinescu atât la Jilava, cât și la Mislea, unde va ajunge ulterior, fiind torturată în chip bestial la ordinele acestuia. A fost eliberată pe 24 iulie 1953, însă ca majoritatea celor arestaţi pe criterii politice, după eliberare s-a confruntat cu o serie de probleme privind reintegrarea socială, fiind exmatriculată din şapte facultăţi. S-a angajat ca muncitor necalificat la minele de aur de la Sacarâmb, apoi, după o vreme, s-a mutat în Bucureşti. A reluat studiile universitare, întrerupte în anii de detenţie, absovind Facultatea de Istorie şi Geografie. S-a stins din viață marți, 26 ianuarie 2016, la București. Azi, 28 ianuarie 2016, de la ora 11.00, la Biserica Sfântul Silvestru din Sectorul 2, va avea loc slujba de înmormântare, după care va fi dusă la Cimitirul Bellu. Dumnezeu să o odihnească în pace!
Cristina PUȘCAȘ
