Viitoarea centura Biharia și drumul de legătură Biharia – Paleu, clasificate ca drumuri județene

Distribuie pentru prietenii tăi:

Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința extraordinară de astăzi, 12 ianuarie, un proiect de hotărâre care prevede clasificarea a două drumuri noi din zona Biharia – Paleu ca drumuri județene.

Cele două drumuri vor avea indicativele „DJ 767 J” și „DJ 767 K”. Drumul județean DJ 767 J va avea o lungime de 5,6 kilometri, traseul acestuia fiind DN 19 – DJ 767K – DN 19. Lungimea drumului județean DJ 767 K va fi de 3,1 kilometri, cu traseul stabilit între  DJ 767 J și DJ 767F.

Această procedură este necesară pentru a putea depune cererea de finanțare pe fonduri europene pentru realizarea centurii Biharia (DJ767J) și a drumului de legătură Biharia – Paleu (DJ767K),  proiect de investiții denumit „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea – lot 3”.

Cu această clasificare și cu proiectul tehnic pe care ar urma să îl primim de la Zona Metropolitană Oradea cel mai probabil la finalul lunii februarie, ar urma să generăm apoi procedura de expropriere și să organizăm procedura de licitație pentru realizarea acestor lucrări din fonduri europene”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, în ședința extraordinară.

Proiectul ar putea fi finanțat prin Programul Operațional Regional Nord-Vest 2021 – 2027. Construirea centurii Biharia și a drumului de legătură între Biharia și Paleu are ca scop extinderea și dezvoltarea infrastructurii rutiere la nivelul județului Bihor.

Vinzi sau cumperi? Ai oferte de angajare? Oradeaindirect.ro publică AICI anunțurile tale de mică publicitate. Pentru informații suplimentare, scrie-ne la adresa office@oradeaindirect.ro

Alte știri