În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, împreună cu reprezentanții Fundației Lampas organizează o serie de evenimente, menite să trezească și să sensibilizeze conștiința publică cu privire la fenomenul violenței împotriva femeii, un comportament indezirabil, cu efecte negative pe termen lung.
Perioada nu a fost aleasă întâmplător, în contextul care, la 25 noiembrie este marcată anual Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, marcată anual, la 25 noiembrie, iar 10 decembrie este Ziua Internațională a Drepturilor Omului.
Astfel, sub genericul „Uniți împotriva violenței!”, polițiștii de prevenire bihoreni au organizat întâlniri cu elevii, studenți, cu persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Oradea, expoziții stradale, concursuri de desene cu mesaje preventive și au distribuit materiale preventive cu mesaje antiviolență, realizate de elevii acestei instituții, pentru a atrage atenția asupra diferitelor forme de violență cu care se confruntă comunitatea locală și a sublinia că violența este o încălcare a drepturilor omului.
Sâmbătă, 25 noiembrie a.c., chiar deZiua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, polițiștii de prevenire bihoreni și partenerii de program au organizat o activitate de informare cu caracter simbolic, în incinta Lotus Center din municipiul Oradea, în cadrul căreia au discuat cu cetățenii despre semnificația acestei zile, despre modalităţile concrete de semnalare a cazurilor de violenţă în familie şi despre instituţiile şi organizaţiile care pot oferi sprijin victimelor acestui fenomen, subliniind faptul că, pentru a primi ajutor, victimele trebuie să iasă din anonimat și să reclame violențele suferite.
Totodată, în cadrul acțiunii, polițiștii de prevenire bihoreni și reprezentanții Fundației Lampas au distribuit și materiale cu conținut preventiv.
De asemenea, polițistii de prevenire și reprezentanții Fundației Lampas au participat la evenimentul organizat de studențiii de la Facultatea de Jurnalism, intitulat „Dragostea nu lovește!” și au prezentat modalitățile de intervenție, care sunt cauzele violenței domestice, mituri despre violență, fiind prezentată și aplicația Bright Sky RO, despre conținutul acestei aplicații, un instrument care pune la dispoziția utilizatorilor o bază de date cu servicii de asistență, chestionare de evaluare a siguranței, prezintă prevedrile legale care protejează victima, precum și măsurile ce pot fi adoptate pentru creșterea siguranței online. Aplicația oferă de asemenea sfaturi și date utile legate de hărțuirea stradală, dar și recomandări preventive.
Totodată, cu ocazia zilei de 25 noiembrie, împreună cu elevii Liceului Tehnologic nr.1 din Valea lui Mihai a fost organizat un marș de sensibilizare a opiniei publice cu ocazia acestui eveniment, în centrul orașului Valea lui Mihai.
Elevii Liceului de Arte Oradea s-au alăturat campaniei organizate în acest context și au dorit să transmită, prin imagine, consecinţele violenţei şi să sensibilizeze astfel, cetăţenii. 12 dintre desenele realizate cu măiestrie de copii vor fi selectate de membrii Comisiei judeţene în domeniul egalităţii de șanse între femei şi bărbaţi, pentru a ilustra paginile unui calendar pentru anul 2024, cu mesaje antiviolență.
În perioada de referință, polițiștii de prevenire bihoreni și partenerii de program vor derula și întâlniri de informare și dezbateri cu reprezentanți ai unor asociații cu atribuții în domeniul asistenței sociale, cu studenții, elevii și persoane vârstnice, în cadrul cărora îi vor informa pe participanți cu privire la legislația în domeniu, instituțiile abilitate să intervină în caz de violență domestică, drepturile victimelor, formele de manifestare a violenței domestice și care sunt pașii de urmat pentru a ieși dintr-o relație abuzivă, pentru a întâmpina nevoile victimelor violenței domestice, a le încuraja să se adreseze autorităților competente și pentru a contribui la stoparea acestui fenomen.