Vlad Marinău, primul jucător al Academiei CSM Oradea, pleacă la studii în străinătate

Vlad Marinău, primul jucător din istoria Academiei CSM Oradea care a parcurs fiecare pas în cadrul clubului, a luat decizia de a-și continua studiile în afara țării natale. Recent absolvent al liceului, aflat în fața examenului de bacalaureat, tânărul în vârstă de 19 ani se desparte pe această cale de CSM Oradea.

Campion național al României la minibaschet (U12) în 2015, Vladi a evoluat pe tot parcursul junioratului în cadrul Academiei CSM Oradea. El a obținut ulterior alte clasări pe podium la diferite categorii de vârstă. Totodată a fost convocat la echipele naționale de juniori ale României.

Marinău a făcut parte din lotul echipei de seniori în perioada 2019/22, când a bifat 59 apariții în Liga Națională, alături de alte prezențe în Cupa României și FIBA Europe Cup. Totodată, a jucat în Liga 1.

Provenit dintr-o familie de sportivi de înaltă performanță, Vlad demonstrează calități deosebite și în plan academic. Similar părinților săi, deveniți profesori după încheierea activității sportive, cel mai tânăr component al familiei Marinău a luat decizia de a-și completa cunoștințele în plan academic. Începând cu anul universitar 2022/23, Vlad Marinău va urma cursurile unei importante facultăți din Olanda.

Conducerea CSM Oradea, cu toate că regretă pierderea unii sportiv extrem de serios și care a urmat cu strictețe toți pașii necesari pentru o formare sportivă sănăsoasă, îi mulțumește lui Vlad pentru contribuția avută de-a lungul anilor, seriozitate și îi urează mult succes pe drumul ales. Fără îndoială, Vlad Marinău va rămâne un component de seamă al CSM Oradea prin tot ceea ce a realizat în perioada petrecută ca sportiv al clubului nostru.

Distribuie informația
Alte știri