Voi ce babă v-aţi ales? Doar azi şi mâine vă mai puteţi alege baba!

Conform tradiţiei româneşti, „Baba” aleasă înainte de 1 Martie arată cum ne va merge peste an. Dacă Zilele Babelor vor fi mohorâte şi ploioase, persoana respectivă va avea un an cu tristeţi şi greutăţi. Dacă ziua aleasă ca “Babă” va fi senină şi călduroasă, întregul an va fi unul plin de bucurii.

Astfel azi şi mâine puteţi să vă alegeţi orice zi din intervalul 1 – 9 martie care să vă prevestească anul.
Potrivit tradiţiei, primele nouă zile din martie stau sub semnul Dochiei. Fiecare zi corespunde cojocului pe care baba Dochia îl dă jos în timp ce urca oile la munte. Acolo este fie prea cald, fie prea frig, plouă şi i se udă cojoacele. Se dezbracă rând pe rând de cojoace, iar când râmâne în cămaşă, vine gerul şi o îngheaţă. Dumnezeu a transformat-o în stâncă, împreună cu oile, să rămână amintire.

Noi, echipa ORADEA ÎN DIRECT am ales 7 martie☺. Să vă fie baba, la fel ca intreg anul, plină de soare şi căldură!☼

Distribuie informația
Alte știri