Vortexul aduce iarna şi în România. Cum se anunţă vremea în Crişana

Vremea neobişnuită pentru această perioadă a anului poate fi pusă pe seama inversiunii termice, a explicat meteorologul Romica Jurca la România TV. Acesta constă în faptul că, în loc ca temperaturile să scadă treptat cu 0,5 – 1 grad Celsius la fiecare 100 de metri altitudine, temperaturile cele mai scăzute se înregistrează în apropierea solului. Astfel s-a ajuns în situaţia ca la munte, la altitudini mari, cum ar fi la Bâlea Lac, Vârful Toaca sau în alte zone în care în general temperaturile sunt negative inclusiv ziua, maximele să ajungă şi la 4-5 grade Celsius, în timp ce în zonele de câmpie este mai frig decât de obicei.

În zilele următoare este posibil ca, datorită schimbării direcţiei şi a intensităţii vântului fenomenul de inversiune termică să nu se mai producă şi să intrăm într-un normal termic al perioadei.

În Crişana, media temperaturilor maxime va marca o scădere treptată astfel încât în perioada 18-26 ianuarie va deveni apropiată de valorile obișnuite (1…3 grade) pentru a doua parte a lunii ianuarie în această regiune. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între -4 și -2 grade, ușor mai scăzute, spre -6 grade, în intervalul 24-26 ianuarie. În unele zile vor fi posibile precipitații în general slabe, cu o probabilitate mai ridicată după data de 21 ianuarie.

Alte știri