Voucherele pentru achiziţionarea de alimente şi mese calde, acordate în patru tranşe. Vezi când ajung primele 

Foto: radioinfinit.ro

De la 1 iunie, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”.

Tichetele, oferite pe suport electronic (card), au o valoare nominală de câte 250 lei şi sunt destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie. Astfel, peste 2,5 milioane de persoane vor primi tichete pentru achiziţia de produse alimentare şi mese calde în valoare de aproximativ de 3 miliarde de lei. Mecanismul de distribuire prevede trei etape: emiterea cardurilor de către unităţile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), împlicuire şi distribuirea prin intermediul CN Poşta Română şi încărcarea valorică a cardurilor.

De ajutoare vor beneficia: pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Încărcarea voucherelor se va face după ce se încheie procesul de distribuire, aşa că ajutoarele aferente tranşei I vor ajunge la beneficiari în perioada 20.06.2022-24.06.2022„, precizează sursa citată într-un comunicat transmis duminică.

Potrivit ministrului de resort, Marcel Boloş, calendarul următoarelor tranşe va fi adaptat după jumătatea lunii iulie, astfel încât persoanele defavorizate să poată utiliza cât mai urgent aceste ajutoare.

Voucherele vor fi acordate în patru tranşe. Vom avea în vedere ca, la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adaptăm calendarul următoarelor tranşe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziţionarea alimentelor şi meselor calde„, a explicat Marcel Ioan Boloş.

Distribuie pentru prietenii tăi:
Alte știri