Vrei să fii artist pentru o zi? Filarmonica Oradea organizează Ziua Porților Deschise, pentru prima dată în istorie

Pentru prima dată în istoria instituției, Filarmonica de Stat Oradea organizează Ziua Porților Deschise în intervalul 29-31 mai, între orele 9-12. Sunt invitați deopotrivă micii spectatori, cât și marii melomani să treacă pragul Filarmonicii și să pășească în lumea care se ascunde în spatele fiecărui concert.

Vrei să vezi o repetiție?
Se spune că „Repetiția este mama învățăturii”, iar în artă, repetiția este drumul parcurs de fiecare artist de la descoperirea partiturii și până la prezentarea ei în concert. Atât repetițiile individuale, cât și cele de ansamblu presupun muncă, atenție, concentrare, dar și zâmbete provocate de reușita actului artistic!
Vrei să urci pe scena Filarmonicii?

Vă amintiți cât de fascinant era atunci când, copil fiind, aveai ocazia să urci pentru o clipă pe o scenă? Reflectoare cu lumini puternice, ochi ațintiți spre artiși, sentimente de emoție, de împlinire, de ce nu, și de măreție? Da! Scena este locul în care se concentrează un amalgam de sentimente fabuloase! Vino să le descoperi și să te bucuri de o experiență unică!
Vrei să mergi în culise?

Nu a reprezentat întotdeauna un mister acel loc numit „culise”? Ce se întâmplă acolo? Cum se pregătesc artiștii? În culise clocotesc emoțiile care apoi izbucnesc pe scenă. Atunci când părăsesc acel loc, artiștii lasă în urmă de fapt o lume, pentru a păși în alta: Culisele și scena sunt două lumi atât de diferite și totuși atât de asemănătoare. Haideți să aflați de ce se aseamănă și ce diferențiază totuși cele două „lumi” artistice?

Vrei să ajungi în sălile de studiu unde repetă artiștii?
Te-ai gândit vreodată cum ar fi să numeri boabele de fasole dintr-un vas? Muzicianul nu numără „boabele” (notele) dintr-o partitură, ci le studiază. Fiecare are însemnătatea ei și toate au aceeași importanță într-o partitură, așa că nu poate fi omisă niciuna. Sălile de studiu sunt spațiile unde artistul studiază partitura în cel mai mic amănunt și de la cel mai jos nivel, până la nivelul performanței.

Vrei să vezi un grup coral care repetă?
Acum că am aflat cum se repetă individual, să ne imaginăm cum se repetă în ansamblu. Oare cum reușesc toți membrii unui cor să cânte împreună? Dar în orchestră cum se pot sincroniza atât de multe instrumente? De la studiul individual la studiul în grup și apoi la performanța artistică, fiecare etapă are rolul ei și este treapta pe care se urcă spre următorul nivel. Un concert nu poate fi susținut de un singur muzician, ci de o echipă. De aceea, repetițiile de ansamblu sunt esențiale într-o filarmonică.

Vrei să cunoști instrumentele muzicale și chiar celebrul pian de concert?
Câtă viață se ascunde într-un instrument muzical! Practic, mai multe materiale, precum lemnul sau metalul, produc sunete muzicale! Magie, nu? Ce face muzicianul și cum reușește să le facă „să sune”? Trucurile muzicienilor, dar și detaliile de construcție sau de funcționare ale instrumentelor, se pot afla în cadrul unei vizite la Filarmonica Oradea!

V-am stârnit curiozitatea? Dacă da, vă așteptăm în grupuri organizate, cu copii mici sau mari, curioși sau deja cunoscători, să descoperiți secretele care se ascund în spatele unui concert de filarmonică. Vă rugăm să contactați personalul Filarmonicii la info@filarmonicaoradea.ro sau la numărul de telefon (0359) 427 345. Vă așteptăm cu drag!

Distribuie informația
Alte știri