Pe parcursul zilei de duminică, 26 noiembrie, precipitaţiile vor fi din ce în ce mai multe, se vor extinde în toată ţara, iar la munte va ninge.
În noaptea de duminică spre luni, vor fi ninsori în toate zonele de munte, iar luni spre marţi precipitaţii solide vor fi şi în zonele mai joase din partea de nord, nord-vest şi centru”, a explicat meteorologul Florinela Georgescu, pentru Mediafax.
Noaptea vor fi minime de până la -5 grade, iar maximele, doar în anumite zone, vor atinge 10 grade.
De asemenea, vremea se păstrează închisă şi cu temperaturi scăzute şi după mijlocul săptămânii viitoare. Situaţia se va îndrepta din punct de vedere al precipitaţiilor, dar, ca temperaturi, nu vor fi variaţii extraordinare.
Precipitaţiile, anunţă ANM, vor lipsi doar vreo două zile pentru că de 1 decembrie, acestea vor reveni sub toate formele.