Vremea se schimbă radical. Un val de ploi și ninsori lovește România începând de duminică

Vreme caldă sâmbătă, 2 decembrie, cu maxime cuprinse între 18 și 21 de grade Celsius. De duminică însă, vremea se schimbă radical. Meteorologii anunță o răcire accentuată, iar în zilele următoare ploile și ninsorile pun, din nou, stăpânire pe România.

”Chiar și a doua zi din luna decembrie va fi una foarte călduroasă, pentru că temperaturile rămân ridicate, 21 de grade posibil în sudul Dobrogei dar și valori mai ridicate în dealurile subcarpatice ale Munteniei.

Inclusiv în Capitală ne așteptăm să consemnăm valori în jurul a 18 grade și minime pozitive pe parcursul nopților și dimineților pentru primele două zile din luna decembrie.

Începând de duminică, vom consemna o răcire semnificativă în toată țara, mai accentuată în regiunile intracarpatice, acolo unde maximele nu vor mai depăși 5…6 grade Celsius iar minimele vor fi unele preponderent negative, spre -11 grade în zonele depresionare, până la cel mult 1…2 grade în zona litoralului”, a spus Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) la Antena 3 CNN.

Distribuie informația
Alte știri
post-image
Stiri

Noi dezinformări în mediul online / Imagini cu tehnică militară, distribuite masiv pe Tik Tok / Se induce ideea că România se pregătește de război, dar se folosesc inclusiv imagini de la parada de 1 Decembrie / MAPN: Toate aceste informații sunt false! 

Ministerul Apărării semnalează noi incercari de dezinformare, în mediul online, în special pe platforma TikTok, prin care diferite înregistrări ale unor deplasări de tehnică militară, realizate în zile anterioare....