Weekend în ritm de bellydance, la Oradea

Cea de-a patra ediţie a International Magic Bellydance Festival va avea loc sâmbătă, 7 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, începând cu ora 18.00.

Organizatoarea festivalului, cunoscuta profesoară de bellydance, coregrafă şi dansatoare profesionistă Alya a pregătit un eveniment cu totul special pentru acest an, alături de echipa sa de la Orientalya Dance Academy: peste 20 de artişti dansatori profesionişti invitaţi, prima competiţie de dans din istoria festivalului, prezentare de costume de dans, două zile de workshop-uri, muzica live !

„Aş descrie festivalul nostru ca fiind o sărbătoare a vieţii, a pasiunii, a misterului feminin, dar şi o reuniune a artei frumosului, o celebrare a muzicii, a dansului şi a culturii orientale” – Alya

Invitatul special al ediţiei Royal Magic Bellydance Festival 2019 este Artem Uzunov (Rusia) unul dintre cei mai buni percuţionişti din lume. Cu ajutorul Darbuka, instrumentul antic de percuţie din Orientul Mijlociu, Artem Uzunov compune ritmuri cunoscute de toţi iubitorii dansului oriental. Artem Uzunov urcă pe scene din întreaga lume alături de cei mai buni dansatori la festivaluri şi competiţii dedicate dansurilor orientale. În 2017, Artem Uzunov a dezvoltat prima aplicaţie de educaţie profesională pentru dispozitive mobile dedicată ritmurilor din Orientul Mijlociu.

Pentru prima dată, Festivalul va găzdui un concurs de bellydance, care se va desfăşura la Casă de Cultură a Sindicatelor din Oradea, sâmbătă 7 decembrie, începând cu ora 12.00. Concursul este structurat pe 7 categorii: Profesional „Miss Bellydance România”, Folclor tradiţional egiptean, Fusion Oriental, Duo, Dum solo, categoria de grup adulţi şi grup copii. La concurs s-au înscris concurente şi grupuri din ţară, dar şi din Ungaria şi Ucraina.

„Nu ar trebui să mai mire pe cineva organizarea unui concurs dedicat inclusiv grupurilor de copii. În alte ţări bellydance-ul este privit cu la fel de multă seriozitate ca şi orice altă artă a dansului. Şcoala noastră de dans, Orientalya Dance Academy, promovează arta dansului oriental şi în rândul celor mici (fetele din grupa pe care am înfiinţat-o au vârste cuprinse între 6 şi 10 ani), evident cu muzică, coregrafii şi costume adaptate vârstei lor. Mă bucur că şi la noi arta dansului oriental începe să fie privită cu seriozitate!”- Alya

Magic Bellydance Gala Show se va desfăşura tot la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea pe data de 7 decembrie, de la ora 18.00. Pe scenă va cânta live Artem Uzunov, vor dansa Naimah din Ungaria, profesoară de bellydance recunoscută internaţional, Vlad Jucan (finalist la Românii au talent ediţia 2018), Vita Koval, fondatoarea şcolii de bellydance din Uzghorod (Ucraina), coregrafă şi dansatoare profesionistă, Claudia Teodora Ignat, coregraf de dans clasic indian (din Oradea), invitaţi din Cluj-Napoca, Bucureşti şi din alte oraşe din ţară. Kitti Szunomar, directorul casei Dinasma (Ungaria) îşi va prezenta cea mai recentă colecţie de modă costume orientale.

„Sperăm ca rezultatul muncii noastre, din punct de vedere organizatoric, al tuturor artiştilor ce vor fi prezenţi să fie vizibil apreciat, respectat şi să creştem în fiecare an pentru a dezvolta şi a promova cât mai frumos şi mai corect arta dansului oriental”.

Spectatorii pot participa la o tombolă, în urma căreia pot câştiga o şedinţa foto by Christian Filipescu, un parfum arăbesc (Arabian Sunset – Parfumuri orientale Oradea), o rochie orientală made by Florina (Croitorie Florina) sau o cină romantică la restaurantul Baretti!

Biletele pot fi procurate de la Sahara Narghile, Café Restaurant Baretti (lângă cofetăria Scala – Zona Decebal), Magazinul DekorTrend pe str. Vavilov nr. 2 (str. Nufărului nr 28-32).

Locurile sunt limitate, însă biletele se vor vinde şi la intrare înainte de spectacol şi/sau competiţie. Pretul unui bilet doar pentru Gala Show este de 30 RON.Preţul unui bilet pentru Gală şi Competitie este de 40 RON. Preţul unui bilet pentru competiţie este de 15 RON. Preţul unui bilet VIP este 50 RON.

Sponsori: Sahara Nargile Cafe Oradea, Oriental Dreams, Baretti Pizza & Bistro, Aria, Croitorie Florina, Dinasma (Ungaria), Arabian Sunset- Parfumuri orientale Oradea, Dekor Trend, Cristian Filipescu, Caius Videography, Arrabona Hastanc Festival (Ungaria), Oriental Fairytales Belgrad (Serbia), Venus Oriental Festival (Grecia) .

Pentru mai multe detalii va aşteptăm pe pagină noastră de Facebook, Magic Bellydance Festival Oradea – România sau Alya Bellydance.

Distribuie informația
Alte știri