Weekendul vitezomanilor in Oradea. Sute de soferi, amendati. O masina surprinsa cu 141 km/h pe strada Ogorului.

Peste 400 de conducători auto care au depăşit limitele legale de viteză au fost sancţionaţi de poliţiştii bihoreni în acţiune, la sfârșit de săptămână.

410 sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 37 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 17 pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule cu defecţiuni tehnice, au fost sancţionate nouă depăşiri neregulamentare, iar 29 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, duminică, 7 mai a.c., la ora 15.30, pe strada Ogorului din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din municipiul Salonta, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 141 km/h, înregistrată radar, în zonă de limitare a vitezei de deplasare la 70 km/h.

Tot duminică, 7 mai a.c., la ora 15.45, pe strada Ogorului din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, din localitatea Panic, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 121 km/h, înregistrată radar, în zonă de limitare a vitezei de deplasare la 70 km/h.

De asemenea, duminică, 7 mai a.c., la ora 03.55, pe strada Ogorului din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, din localitatea bihoreană Hidișelu de Sus, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 137 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 km/h.

Sâmbătă, 6 mai a.c., la ora 04.23, pe strada Republicii din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din comuna Sânmartin, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 108 km/h, înregistrată radar.

Distribuie informația
Alte știri