WhatsApp a introdus o nouă funcție, extrem de utilă: un singur cont pe mai multe telefoane

În urmă cu aproximativ o lună, WhatsApp a lansat oficial modul Companion pentru utilizatorii săi Android, permițându-vă să conectați până la cinci telefoane Android la un singur cont. Acum, funcția este disponibilă și pentru utilizatorii iOS.

Funcția este foarte utilă pentru proprietarii de afaceri mici, în care mai mulți utilizatori pot avea acces în același timp la mesajele primite de firmă.

Versiunea WhatsApp 23.10.76 pentru iOS aduce noua funcționalitate și este disponibilă pentru descărcare prin App Store, scrie publicația gsmarena.com.

La fel ca pe Android, versiunea iOS a aplicației de mesagerie îți sincronizează istoricul și toate mesajele tale sunt livrate pe toate dispozitivele indicate. Compania dă asigurări că toate conversațiile rămân criptate end-to-end, chiar și pe dispozitivele conectate.

Cu toate acestea, unele funcții, cum ar fi listele de difuzare a mesajelor și actualizările de stare, sunt disponibile numai pe dispozitivul „principal”.

În plus, noua versiune redă acum GIF-uri automat în chat-uri fără a fi nevoie să atingeți mesajul.

Conectarea aplicației pe mai multe dispozitive facilitează mesajele, arată un comunicat al companiei.

Distribuie informația
Alte știri