Workshop al studenților orădeni pe o temă de mare actualitate: „Creșterea eficienței energetice la consumatori industriali și casnici”

În perioada 13-15 octombrie 2022, va avea loc, la Băile Felix și Oradea, cea de-a VII-a ediţie a workshop-ului studențesc „Creșterea eficienței energetice la consumatori industriali și casnici”.

Evenimentul științific este organizat de Centrul de Creație Științifică și Inovare al Studenților Energeticieni Orădeni (CCSISEO), din cadrul Departamentului de Inginerie Energetică, al Facultății de Inginerie Energetică și Management Industrial, în colaborare cu Asociaţia Clusterul de Cercetări Ştiinţifice, Inovare şi Studii Europene din Oradea, Asociaţia Generală a Inginerilor din România – Filiala Arad, Asociaţia Studenţilor Ingineri din Oradea.

Deschiderea oficială a workshop-ului va avea loc, joi, 13 octombrie 2022, începând cu ora 17:30,în sala de conferinţe de la Hotel President, Băile Felix.

Manifestarea este coordonată de directorul CCSISEO, conf. univ. dr. ing. Simona Dzițac. La workshop vor participa lectori invitați, cadre didactice și studenţi din 21 universități, elevi de la 6 colegii/licee din ţară şi străinătate, precum și specialişti în domeniul tematicilor workshop-ului. „Scopul activităţii îl constituie acumularea de cunoştinţe, stimularea creativităţii, dezvoltarea de metode şi deprinderea implementării practice a acestora pentru obţinerea de avantaje economice, financiare, sociale prin creşterea eficienţei energetice la consumatori”, a precizat conf. univ. dr. ing. Simona Dzițac, coordonatoarea evenimentului.

Distribuie informația
Alte știri