Yusuke Inaba de la CSM Oradea, desemnat cel mai bun jucător al Mondialului U20 de polo – ediția 2019

Yusuke Inaba, jucător legitimat la CSM Oradea, a fost desemnat cel mai bun jucător la Campionatul Mondial U20 de polo – ediția 2019. El are 19 ani. Evenimentul s-a desfășurat în Kuwait, între 12-20 decembrie anul curent. La eveniment au participat cele mai bune 20 echipe din lume la juniori. Echipa națională a Japoniei a ocupat locul 7 la acest concurs, potrivit csmoradea.ro.

În cadrul acestui eveniment, Yusuke Inaba a marcat 36 goluri. Între acestea se numără și un gol de senzație, împotriva Australiei. Cu această reușită, consemnată în ultima secundă de joc, Japonia a învins cu 11-10, calificându-se în sferturile de finală ale competiției. De altfel, echipa lui Yusuke Ibana a fost una din cele două echipe din afara Europei calificate între primele opt echipe la acest eveniment. Medalia de aur a revenit Greciei, iar Serbia și Italia, în această ordine, au completat podiumul.

Yusuke Inaba parcurge cel de-al 2-lea sezon consecutiv alături de CSM Oradea. El este unul dintre cei doar doi jucători străini aflați sub contract cu formația antrenată de Dorin Costrăș. Celălalt este legendarul portar Gojko Pijetlovic.

Distribuie informația
Alte știri