Zece incidente, în Bihor, în legătură cu procesul electoral până la ora 15

foto: infosudest

De la începerea votării, până la ora 15.00, la nivelul judeţului Bihor, structurile Ministerului Afacerilor Interne au menținut climatul normal de siguranță și ordine publică și nu au fost înregistrate situații grave care să afecteze procesul electoral.

Până în prezent, au fost semnalate 10 incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea 2 nu s-au confirmat, 6 s-au confirmat, iar 2 sunt în curs de verificare.

Angajații MAI din județul Bihor au intervenit operativ, în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul.

Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, toate cu avertisment, dintre care 2 pentru continuarea propagandei electorale în mediul on-line, după încheierea campaniei electorale și 2 pentru vânzarea de băuturi alcoolice pe o rază mai mică de 500 de metri față de secțiile de votare.

Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru 2 posibile infracțiuni (cele menționate în informările anterioare).

De asemenea, precizăm faptul că a fost găsită ștampila sesizată pierdută la o secție de votare din Oradea.

Pentru orele următoare, efectivele MAI își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.

O atenție deosebită va fi acordată soluționării sesizărilor privind fapte contravenționale sau penale care au legătură cu alegerile.

De asemenea, polițiștii de ordine publică, echipaje de poliție rutieră și jandarmi din Bihor, sunt prezenți în teren și monitorizează situația, fiind instituite și filtre rutiere, pentru a preveni și combate orice încălcare a legii.

Reamintim că, structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Bihor desfăşoară activităţi în sistem integrat pe toată perioada desfăşurării procesului electoral, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiţii de siguranţă şi pentru a verifica şi sancţiona cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale.

Pentru un plus de siguranță, au fost constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o impune.

Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!

Distribuie informația
Alte știri