Zeci de incendii provocate de coșurile de fum, în primele 25 de zile ale acestui an, în județul Bihor

De la începutul acestui an, până astăzi, 25 ianuarie a.c., pompierii militari bihoreni au desfășurat 29 de misiuni de stingere a incendiilor izbucnite la locuințe și gospodării din întreg județul, din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine, neprotejate termic față de materialele combustibile ori deteriorate.

Cea mai recentă situație de urgență determinată de o astfel de împrejurare, s-a produs în dimineața acestei zile, în jurul orei 08.30, la o gospodărie situată pe strada Piersicilor din municipiul Oradea, eveniment pentru gestionarea căruia au fost alertate echipajele de pompieri ale Detașamentului 2 Oradea, care au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă.

Cei 16 pompieri militari mobilizați la fața locului au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, care se manifesta violent la o construcție auxiliară din lemn, respectiv pentru evacuarea unor bunuri din interiorul anexei, reușind să salveze corpuri de mobilier și aproximativ 10 metri cubi material lemnos.

Flăcările, generate de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, au afectat acoperișul construcției anexe, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, tavanul acesteia și parțial, pereții din lemn ai construcției.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor reaminteşte cetăţenilor faptul că burlanele şi coşurile de fum reprezintă una din cauzele frecvente de incendiu în lunile reci ale anului.Împrejurările determinante ale unor astfel de evenimente sunt legate de necurăţarea periodică a funinginii depuse pe coşurile de fum, neizolarea faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori etc.), neîntreţinerea coşurilor în urma utilizării lor îndelungate, neasigurarea etanşării burlanelor şi coşurilor de fum, precum şi existenţa unor coşuri de evacuare a fumului cu terminaţie în spaţiul podului pentru a menţine o temperatură mai ridicată şi pentru afumarea cărnii.

Pentru asigurarea securităţii la incendiu, coşurile de fum necesită respectarea următoarelor condiţii:

  • când coşurile sunt lângă pereţi de lemn sau alte materiale combustibile, se lasă între perete şi coş un spaţiu de cel puţin 10 cm, protejând în acelaşi timp peretele cu materiale rezistente la foc;
  • la traversarea podului clădirii şi la străpungerea acoperişului, feţele exterioare tencuite ale coşurilor trebuie să fie la cel puţin 10 cm distanţă de elementele din lemn;
  • în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri;
  • în podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
  • gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
  • se interzice racordarea focarelor alimentate cu gaze, la canalele de fum care deservesc şi focare cu combustibil solid sau lichid;
  • în spaţiile cu pericol de incendiu şi explozie, nu se folosesc burlane din tablă pentru evacuarea fumului;
  • se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;
  • Coşurile și burlanele de fum trebuie să fie verificate și curăţate periodic, iar dacă este cazul, reparate, de către personal specializat.

COMPANIE DE TRANSPORT INTERNAȚIONAL MĂRFURI ȘI LOGISTICĂ din Parcul Industrial Borș
ANGAJEAZĂ ECONOMIST SENIOR
CONDIȚII
Absolvent studii superioare economice
Vechime minim 5 ani in domeniu, cuprinzând toate aspectele activității financiar-contabile
Cunoșterea temeinica a legislației financiar-contabile in vigoare
Cunoștințe de operare MS Office (Word, Excel);
CV se trimite la adresa angajări@inovativlogistic.ro, pentru programare interviu

Alte știri