Zeci de mii de elevi români vor putea să ia parte la un curs privind combaterea schimbărilor climatice

În contextul Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului, sărbătorită în toată lumea pe 20 noiembrie, UNICEF invită cadrele didactice şi elevii din România să se alăture iniţiativei globale „Cea mai mare lecţie din lume” (World Largest Lesson). Până pe 22 noiembrie, cu ajutorul materialelor oferite de UNICEF, învăţătorii şi profesorii vor ţine o oră de educaţie despre acţiunile care pot fi întreprinse împotriva schimbărilor climatice.

UNICEF pune la dispoziţia profesorilor şi elevilor resurse gratuite pentru a învăţa despre acţiuni concrete împotriva schimbărilor climatice, Obiectivele de Dezvoltare Durabilă incluse pe Agenda 2030 şi modurile responsabile de a gestiona echipamentele de protecţie personală de care este nevoie în contextul pandemiei COVID-19. Suportul de curs este conceput într-un format vizual interactiv, uşor accesibil copiilor şi adaptat predării online.

Resursele pentru cea mai mare lecţie din lume vor putea fi folosite de pedagogi şi pe viitor, ca materiale didactice pentru programe de educaţie continuă având ca obiect protecţia mediului.

Materialele didactice pentru lecţie sunt disponibile pe platforma qie.ro. Accesând linkul www.qie.ro/drepturilecopilului/, cadrele didactice se pot înregistra şi descărca materialele de suport. După încheierea lecţiei, cadrele didactice sunt rugate să încarce fotografii şi alte materiale rezultate. După această etapă, certificatul de participare va fi eliberat în format electronic.

„Schimbările climatice reprezintă o temă de mare interes pentru copii şi tineri, care şi-au manifestat de nenumărate ori îngrijorarea cu privire la viitorul planetei şi al generaţiilor din care ei fac parte. Tematica protecţiei mediului din acest an răspunde cererii globale din partea cadrelor didactice de a avea materiale de predare adaptate pentru acest subiect, dar şi ca urmare a interesului crescând al autorităţilor de a include în programa şcolară educaţia pentru dezvoltare durabilă”, menţionează UNICEF.

Elevii din România care vor lua parte la cea mai mare lecţie din lume vor discuta despre un subiect de mediu actual şi important. În contextul pandemiei de COVID-19, creşterea cantităţilor de echipamente de protecţie personală (măşti, mănuşi etc.) folosite la nivel global a generat o sursă suplimentară de poluare. Şi în România, măştile şi mănuşile aruncate în mod necorespunzător pot deveni o problemă de sănătate şi de mediu, deopotrivă, precizează UNICEF.

Conform sursei citate, copiii vor afla cum să se debaraseze responsabil de aceste materiale, în siguranţă atât pentru oameni, cât şi pentru natură. De asemenea, vor fi îndrumaţi să vină cu idei de acţiuni colective pentru ca în localităţile lor să nu mai existe astfel de obiecte aruncate la întâmplare. Pe baza planului de lecţie care îi va ghida, pas cu pas, cadrele didactice şi elevii vor identifica moduri prin care să-şi informeze comunitatea despre riscurile debarasării incorecte de materialele de protecţie personală şi prin care să încurajeze comportamentul responsabil în acest sens.

Participând la cea mai mare lecţie din lume, copiii şi cadrele didactice din România se alătură unei comunităţi globale de tineri dornici să contribuie la schimbările necesare implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă asumate de statele membre ONU. Anul trecut, la nivel mondial, milioane de copii au participat la „Cea mai mare lecţie din lume”, arată UNICEF. 

Distribuie informația
Alte știri