“Zilele Kiwanis” la Oradea. Vezi programul evenimentului

În perioada 27-29 mai are loc la Oradea seria de evenimente “Zilele Kiwanis”, organizate de DP Kiwanis România, în colaborare cu clubul Kiwanis Art Oradea.

“Sub deviza „să servim copiii lumii”, membrii kiwanieni din România organizează in săptămâna aceasta evenimente care au scopul de a premia copiii talentați în artă, literatură, muzică și de a ajuta copiii cu grave probleme de sănătate”, a spus Carmen Polman, guvernator Kiwanis România.

Joi, 27 mai, de la ora 18, în Piața Unirii, în zona statuii ecvestre se va organiza Festivitatea de premiere a concursului național Kiwanis România „Sărbători în pandemie”.

Vineri, 28 mai, de la ora 17, la Pasajul Vulturul Negru-ieșirea spre str. V. Alecsandri se va desfășura un concurs de desene „Lumea copilăriei”, unde sunt asteptați copiii talentați și interesați de arte plastice. Concursul de desene va fi urmat de un moment de dans susținut de Kiwanis Aktion Club Oradea al Asociației Down Oradea.

“Am dovedit de multe ori că din puțin am făcut minuni pentru copiii noștri.  Cei care ne-au văzut și au încredere că efortul lor ajunge acolo unde este nevoie, ni s-au alăturat și de data aceasta. Săptămâna Kiwanis înseamnă săptămâna prieteniei, a serviciilor altruiste, a voluntariatului” a mai spus Carmen Polman.

Sâmbătă, 29 mai, de la ora 18, tot la Pasajul Vulturul Negru-ieșirea spre str. V. Alecsandri va avea loc “Concertul premianților Kiwanis Art Oradea”. Vor interpreta tinerii talentați: Maia Ciupeiu (pian), Szakacs Panna (flaut), Kallo Maya (pian), Ana Carina Niculaș (flaut), Ilisz Dominik (pian), Mădălin Baban (canto), Mihai Teacă (pian). Tot sâmbătă va avea loc și expoziția de artă textilă a studenților Departamentului de Arte Vizuale, Facultatea de Arte a Universității din Oradea: Ardelean Corina Diana Gabriela, Avram Geta Maria, Mihaela Sabina Călinescu, Viorica Dogaru (Pogăceanu), Kabai Salome, Kovacs Beata Bernadett ( an II), Andreea Maria Lele, Adriana Florina Pașca, Petri Katalin Iudit (an I).

Distribuie informația
Alte știri