Ziua Internațională a Migrației Peștilor, marcată la Oradea

Asociația Aqua Crisius, în parteneriat cu Ecotop Oradea, Facultatea de Științe din cadrul Universității Oradea și CAPDD Bihor vă invită la evenimentul prilejuit de Ziua Internațională a Migrației Peștilor / World Fish Migration Day.

Cei interesați sunt așteptați sâmbătă, 21 mai, între orele 11.00-13.30, pe malul drept al Crișului Repede, aval de Podul Intelectualilor, în partea dinspre râu a Parcului Libertății/Aleii Anna Marossy.

Evenimentul se va desfășura după următorul program:

11.00-11.45 Universitatea din Oradea&Aqua Crisius: Atelier de studiu al peștilor (ihtiofaunei), demonstrație pescuit științific;
12.00-12.45 Ecotop Oradea: Atelier de cunoașterea insectelor acvatice;
12.45-13.30 CAPDD Bihor&Aqua Crisius: Tur ghidat pe malurile Crișului – istorie a activismului orădean+probleme de conectivitate longitudinală ale Crișului
Repede

„Permanent, în intervalul 11-13.30, pentru cei mai tineri dintre participanți am pregătit diverse ateliere și jocuri educative și distractive, incluzând o tombolă cu premii și o activitate de desenat și colorat pești”, transmit organizatorii evenimentului.

Activitățile sunt organizate în cadrul Zilei Internaționale a Migrației Peștilor, iar mai multe detalii pot fi obținute pe pagina de Facebook a evenimentului.

Distribuie informația
Alte știri