Ziua internaţională pentru nonviolenţă în şcoală, marcată la Oradea

Ziua internaţională pentru nonviolenţă în şcoală este marcată, anual, la data de 30 ianuarie, în şcolile din întreaga lume.

În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin polițiștii Biroului Siguranță Școlară, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, implementează, la nivelul județului Bihor, Campania pentru conștientizarea consecințelor asociate faptelor cu violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar.

Campania se va desfășura în perioada ianuarie – iunie a.c., în cinci unități de învățământ preuniversitar din județul Bihor, respectiv din municipiul Oradea și din localitățile Ciumeghiu și Diosig și vizează implicarea unui număr mare de elevi, cadre didactice și părinți, în vederea prevenirii și gestionării comportamentelor agresive, totul pentru a oferi un mediu școlar sigur pentru elevi.

În cadrul Campaniei, polițiștii de la siguranță școlară desfășoară activități de prevenire a faptelor cu violență și a bullying-ul-ului, grupul țintă fiind elevii claselor VI – VIII.

Printre principalele obiective ale campaniei, se regăsesc:

–  Conștientizarea  elevilor asupra importanței siguranței în mediul școlar, înțelegerea noțiunii de violență școlară și a consecințelor negative ale acestui fenomen asupra dezvoltării lor psihologice și asupra climatului educațional;

– Formarea și dezvoltarea la elevi a comportamentului nonviolent, a comunicării asertive, a spiritului civic, a acceptării diversității, a deprinderilor de participare la viața unei societăți lipsită de orice fel de manifestări de violență școlară;

– Implicarea comunității, prin colaborarea cu părinții, profesorii și autoritățile școlare, pentru a crea o rețea solidă împotriva violenței.

Cu ocazia zilei de 30 ianuarie – Ziua Internațională pentru nonviolență în școală, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat mai multe activități educativ preventive la Școala Gimnazială nr. 11 din municipiul Oradea, unitate de învățământ participantă în cadrul campaniei.  

Activitățile desfășurate au avut ca scop informarea și înțelegerea unor noțiuni din domeniul juridic, creșterea gradului de siguranță al elevilor prin informarea acestora asupra comportamentelor de risc și a situațiilor vulnerabile la care pot fi expuși.

Totodată, în cadrul aceleiași campanii, elevii vor participa la un concurs cu tema „Siguranța Școlară”, ce presupune elaborarea unui material de informare și de prevenție, respectiv un logo privind siguranța școlară și un slogan de însoțire a logo- ului pentru prevenirea violenței școlare.

La nivelul județului va fi desemnată câștigătoare o singură clasă, în baza votului exprimat de către reprezentanții instituțiilor partenere. Lucrarea clasei câștigătoare a concursului din județul Bihor va avea ocazia de a participa la faza națională a acestuia, care se va desfășura în cursul lunii martie a.c..

Distribuie informația
Alte știri