Ziua mamei, sărbătorită în 5 mai, în România

Foto: pixabay.com

Celebrarea acestei zile a fost instituită în anul 2009, prin Legea nr. 319/2009, care prevede marcarea acesteia în fiecare an, în prima duminică a lunii mai. Potrivit acestei legi, în România este marcată şi Ziua tatălui în cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv în acest an la data de 12 mai.

Prin sărbătorirea Zilei mamei, la nivel naţional, este subliniată importanţa acesteia în viaţa de familie şi în universul copilului, România alăturându-se astfel statelor care marchează această zi.

Mamele beneficiază, potrivit OUG nr. 148/2005, OUG 158/2005 şi OUG 111/2010, de concediu de maternitate care însumează 126 de zile calendaristice şi de concediu de creştere a copilului până la 2 ani (3 ani în cazul copilului cu handicap). De indemnizaţia pentru creşterea copilului poate beneficia oricare dintre părinţii copilului, dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare. În prezent, este în vigoare OUG 55/2017 pentru modificarea OUG 111/2010, potrivit căreia indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată şi nici mai mare de 8.500 lei. Indemnizaţia de maternitate se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat. 

Sursa: agerpres.ro

Distribuie informația
Alte știri