Ziua Națională a Lecturii la Liceul Ortodox “Episcop Roman Ciorogariu”

Trăim timpuri tot mai zbuciumate și-n agitația vremurilor avem mare nevoie de oaza de liniște și de pace interioară pe care ne-o oferă o carte bună.

Tocmai de aceea, corpul didactic al Liceului Ortodox ”Episcop Roman Ciorogariu” Oradea acordă o atenție specială îndrumării elevilor spre lectură, spre izvorul de cunoștințe care ne îmbogățește mintea și inima, lărgindu-ne orizontul și deschizându-ne porți noi spre cunoaștere.

Un prilej special pentru a înmulți aceste preocupări nobile a fost Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită marți, 15 februarie, 2022, pentru prima data în România, când școala a organizat o serie de activități de încurajare a cititului și de stimulare a interesului pentru carte, cu tot ce înseamnă bogăția ei.

Întreaga suflare a școlii a dat dovadă de implicare, activitățile desfășurate  fiind dintre cele mai diverse și mai intereseante. În pauzele dintre ore, elevii au fost invitați să petreacă clipe frumoase în curtea școlii ascultând recitaluri din poeții români, dar și lecturi pentru copii în limbile engleză și franceză, pe care ei le studiază în școală. Copiii talentați la desen, „artiștii noștri„, au creionat portretele unor autori îndrăgiți, precum și scene din operele lor, cele mai reușite creații făcând apoi obiectul unei expoziții “vernisate” pe holurile școlii, alături de expoziția de carte nouă, recent achiziționată de școală, în valoare de 10.000 lei.

Cluburile de lectură, foarte îndrăgite atât de cei mici cât și de cei mari, au fost la mare căutare în timpul orelor zilei, în cadrul cărora s-au lecturat cărți cu tematică foarte diversificată, de la fragmente din Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a omenirii întregi, până la povesti cu oameni de zăpadă sau eroi fascinanți, în limba română, dar și în limbile europene studiate în școală. De asemenea, copiii din clasele pregatitoare au vizionat povesti, apoi au modelat  personajele preferate s-au confecționat semne de carte. Colegii lor mai mari, au prezentat biografiile autorilor preferați, personajele și învățămintele din cărțile lor, au redactat scrisori destinate scriitorilor îndrăgiți, au desenat pe tricouri personajul preferat dintr-o poveste, au realizat puzzle-uri cu citate motivaționale și, desigur, toată lumea a citit cu mare entuziasm.

Nu s-ar mai fi lăsat de carte” este expresia și concluzia care reflectă cel mai bine spiritul dominant al Zilei Naționale a Lecturii!

Suntem bucuroși să vedem în școala noastră câte o mică bibliotecă în fiecare clasă și copii citind sau dornici de a răsfoi o carte, precum și proiectele naționale și internaționale care au ca temă încurajarea dobândirii de competențe prin lectură, care, nu-i așa (?!), este cea mai plăcută zăbavă a sufletului nostru!

Prof. Ileana Borș

Distribuie informația
Alte știri