Ziua Porților deschise la sediul Detașamentului de Pompieri Marghita cu prilejul Zilei Subunității

Data de 25 iulie reprezintă o zi deosebit de importantă în istoria pompierilor bihoreni, constituind momentul în care, în urmă cu 65 de ani, a fost înființată unitatea de pompieri Marghita, ca urmare a desfiinţării Centrului de Instrucţie al M.A.I. pentru gradaţi. La acea vreme, Compania Marghita avea un efectiv de 4 subofiţeri, 2 maiştri civili şi 13 militari în termen, iar în dotare, aveau o autopompă – cisternă, un autocamion pentru intervenţii, o motopompă şi o scară mecanică.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Marghita își desfășoară misiunile de protejare a vieții și bunurilor în raionul de intervenţie cu o suprafaţă de aproximativ 750 kilometri pătraţi, format din 60 de localităţi şi o populaţie de circa 51.000 locuitori.

De la începutul anului până în prezent, echipajele de pompieri militari ale acestei subunități au desfăşurat peste 952 de misiuni, din care 89 de operaţiuni de stingere a incendiilor, 12 misiuni de salvare a persoanelor cu diferite probleme de sănătate, rămase blocate în locuințe, 6 intervenţii pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, peste 672 de misiuni de ajutor medical de urgenţă şi de descarcerare, 173 de exerciții și misiuni de recunoaștere în teren, precum și alte misiuni specifice.

În urma misiunilor desfășurate în acest an, pompierii Detașamentului Marghita au salvat 30 de persoane și bunuri în valoare de aproximativ 1.428.000 lei.

Ziua Porţilor Deschise

Cu prilejul sărbătoririi a 65 de ani de la înființarea subunității, luni, 25 iulie a.c., în intervalul orar 10.00 – 15.00, la sediul Detașamentului de Pompieri Marghita, situat pe strada Liliacului, numărul 22, va fi organizată, “Ziua Porţilor Deschise”.

În cadrul acestei activități, cei prezenți vor putea asista la prezentarea tehnicii de intervenţie, a echipamentelor şi accesoriilor din dotare, la sesiuni de informare preventivă și la exerciții specifice.

Distribuie informația
Alte știri