1.000 de participanți vor trece prin tone de pudră colorată la „The Color Run”

Peste 1.000 de participanți vor trece prin tone de pudră colorată și valuri de spumă, sâmbata, 22 iunie, în Piața Unirii, la „The Color Run Love Tour”, un eveniment de sport şi entertainment care are la bază o probă de alergare pe distanţa de 5 km, necompetitivă.

„La The Color Run nu avem o limită de vârstă. Cel mai tânăr participant de anul trecut, din Oradea, a avut un an sau doi, și a participat împreună cu părinții săi, iar cel mai în vârstă, 73 de ani. Alergătorii vor păși într-o lume magică, în care visele vor deveni realitate, pe parcursul celor cinci kilometri veseli. La final, toți participanții vor primi medalia cu magicul Unicorn, iar ulterior, vor lua parte la un festival cu mai multă muzică ca niciodată”, a anunțat azi, într-o conferință de presă, Radu Condrea, reprezentant „The Color Run”.

La fiecare kilometru parcurs, participanții vor trece printr-o poartă de culoare, în care vor fi vopsiți din cap până în picioare cu pudră colorată, 100% naturală, non-alergică, făcută pe bază de amidon, iar apoi, vor trece prin spumă.

La ediția din acest an a evenimentului, accesul în zona de eveniment din Piața Unirii va fi permis de la ora 16.00, iar primul start va fi la ora 18.00. Vor fi mai multe starturi succesive, la fiecare 4-5 minute, iar până la ora 18.20, vor pleca în alergare toți participanții înscriși. Primul nor de pudră colorată va fi la ora 20.00, iar următorul la 20.30. Înscrieri la eveniment se pot face pe site-ul oficial The Color Run România (www.thecolorrun.ro/oradea) astăzi, sau direct în Piața Unirii, vizavi de Biserica cu Lună, mâine, înainte de eveniment. Kiturile de participare sunt împărțite în trei categorii: Standard Hero, Premium Super Hero sau VIP Legend. Participanții pot alege unul dintre cele trei, iar copiii sub șase ani pot participa gratuit. The Color Run Love Tour susține Fundația Renașterea pentru a derula campanii destinate sănătății femeilor, devenind, astfel, cauza oficială a celei mai fericite curse de alergare din lume. În România, anual, mii de femei devin super – erou învingând cancerul.

„Alături de celebrarea sănătății, bucuriei și originalității, acest eveniment dorește să susțină și cauze sociale. Astfel, și în acest an, o parte din taxele de participare vor fi donate, la fel ca anul trecut, Fundației Renașterea, pentru a derula campanii destinate sănătății femeilor”, a menționat Radu Condrea.

Foto: ghidlocal.ro

Distribuie informația
Alte știri