„Arii protejate pentru viitor”, proiect finalizat de Aqua Crisius. Comunicat

APS Aqua Crisius a implementat în perioada 15.04-02.10.2017 proiectul intitulat ”Arii protejate pentru viitor” finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.

Proiectul a avut ca scop implicarea a 12 școli în promovarea unui sit – Valea Iadei – cu 1 traseu tematic nou, amplasarea a 5 panouri informative referitoare la ariile protejate Pețea și conștientizarea a minim 1000 de copii din 12 comunități prin acțiuni de tip Junior Ranger și realizarea unui caiet de activități Junior Ranger.

Obiectivele proiectului au fost:
-implicarea a minim 24 de reprezentanți a 12 școli și a 144 de elevi în realizarea ediției a-IV-a a Zilei Liliacului Carpatin,
-realizarea unei poteci tematice în situl ROSCI0262 Valea Iadei și amplasarea a 5 panouri informative referitoare la situl și rezervația Pețea în Băile Felix și 1 Mai
-conştientizarea a minim 1000 de tineri din localitățile Bulz, Curățele, Aușeu, Zerind, Cheresig, Diosig, Avram Iancu, Sînmartin, Vadu Crișului, Oradea, Șoimi și Sântandrei asupra necesităţii protejării speciilor şi habitatelor din ariile naturale protejate administrate de APS Aqua Crisius şi creşterii gradului de acceptare a siturilor respective
-realizarea ”caietului de activități Junior Ranger”

Proiectul a avut o valoare totală de 28.024,94 lei din care contribuția APS Aqua Crisius a reprezentat 8.088 lei.