Bilanţ de activitate la final de sesiune parlamentară. Comunicat

La finalul celei de-a treia sesiuni ordinare a actualei legislaturi, deputatul PNL Găvrilă Ghilea se menţine printre cei mai activi parlamentari bihoreni, dar şi ai grupului politic din care face parte.

Astfel, în exercitarea activităţilor specifice de control parlamentar, deputatul liberal a adresat nu mai puţin de 71 de întrebări şi interpelări primului ministru, unor membri ai Guvernului şi conducătorilor unor instituţii publice centrale, problematica acestora fiind centrată pe agenda publică a bihorenilor.

De asemenea, parlamentarul bihorean a susţinut 42 de Declaraţii politice pe teme de actualitate internă şi internaţională şi a semnat, în calitate de iniţiator şi coiniţiator, un număr de 50 de propuneri legislative, dintre care 4 au fost promulgate legi iar celelalte se află pe diferite trasee decizionale ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Distribuie informația
Alte știri