Bonurile în valoare de 59 lei emise pe 30 mai au ieşit câştigătoare la extragerea lunară a loteriei fiscale

Ministerul Finanţelor a organizat duminică a şasea extragere lunară a loteriei bonurilor fiscale din acest an, pe lângă extragerea specială de Paşte, în studioul TV al Loteriei Române, la care au participat toate bonurile fiscale emise în luna mai, notează News.ro.

Fondul total de premiere a fost păstrat la un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. După extragerea bilelor din urne, au ieşit câştigătoare bonurile din data de 30 mai, în valoare de 59 lei.

Cererile pentru revendicarea premiilor pot fi depuse de luni la sediile ANAF. Persoanele care merg la Fisc pentru revendicarea premiilor trebuie să depună în original bonul fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere.

Distribuie informația
Alte știri