Corina Creţu s-a înscris în Pro România

Comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu, şi-a depus luni adeziunea la Partidul Pro România, condus de fostul premier Victor Ponta.

„Am decis, după aproape 30 ani de politică, să mă despart de partidul alături de care am pornit la drum, considerând că actuala conducere s-a îndepărtat de adevăratele nevoi ale cetăţenilor şi de valorile europene. Sunt convinsă că singura opţiune este Pro România – partidul care reflectă cel mai bine valorile în care cred: solidaritate, preocupare pentru cetăţeni, competenţă, profesionalism şi viziune economică echilibrată. Mâine, de la ora 18,30, vă aştept la sediul Pro România, unde vom anunţa întreaga echipă pentru europarlamentare”, a anunţat Creţu pe Facebook, unde a postat şi cererea de adeziune.

Corina Creţu va deschide lista candidaţilor Pro România la alegerile europarlamentare, potrivit unui anunţ făcut anterior de Victor Ponta.

Foto: facebook