Linie nouă de tramvai Calea Aradului – Cantemir

Una dintre componentele planului de mobilitate urbană este extinderea liniilor de tramvai din municipiul Oradea.

„Această extindere se va face prin creşterea accesului în zona comercială, sala de sport, Universitatea Oradea, deci prin închiderea inelului de tramvai care ar pleca din zona Calea Aradului de astăzi, de unde tramvaiul intră pe str. Aviatorilor în zona Ioşia – case, pe mijlocul străzii Calea Aradului – unde este acel rondou verde, linia de tramvai se duce către pasajul care a fost realizat recent în Calea Aradului şi imediat cum trece Peţa, cum ieşim din Oradea către Arad, virează la stânga şi merge pe malul Peţei, având staţie în zona Auchan, astfel ca cei care doresc să vină în acestă zonă comercială să aibă un acces facil. Linia va avea staţii la noua sală polivalentă, la piaţa Obor, unde este intersecţia cu fosta str Abatorului; la intersecţia cu str Universităţii; în zona Cartierului Ceyrat, după care linia se duce către giraţia de la intersecţia str. Ronald Reagan cu str. Ceyrat, unde are de asemenea staţie, după care intră prin depou, cu următoarea staţie în Cantemir, unde se închide bucla. Linia are aprox 5 km, cu cale dublă de rulare, iar cea mai mare parte a terenurilor sunt proprietatea oraşului, astfel că vor fi foarte puţine expropieri”, a precizat primarul Ilie Bolojan.

Urmează să se execute documentaţia tehnică.

Distribuie informația
Alte știri