Patru cerbi se hrănesc în Parcul Natural Apuseni . VIDEO

Imagini foarte frumoase cu patru cerbi care se hrănesc în liniște într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, filmarea fiind realizată cu o cameră de monitorizare a faunei din parc, cu senzori de mișcare, amplasată de specialiștii Romsilva.

Încă au coarnele în creștere, așa cum se poate avea în imagini, după ce au fost lepădate la începutul primăverii și acum le cresc până în sezonul împerecherii, din toamnă.

Animal erbivor, cerbul este un adaptat zonelor montane cu păduri întinse, unde găsește condiții de hrană și adăpost, dar poate fi regăsit și în zonele de deal, iar în ultimele decenii a fost reintrodus și în zonele de câmpie. Cerbii trăiesc în libertate până la 18-20 de ani și ating o greutate de până la 300 de kilograme.

Parcul Natural Apuseni are o suprafață de 76.064 de hectare, în zona Munților Apuseni, pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba.