Primăria Oradea va realiza încă trei proiecte de spații pietonale în zona centrală

Primul proiect pietonal propus pentru ședința Consiliului Local are ca obiect calea de acces pietonală de la intersecția Pieței Unirii cu strada Iuliu Maniu, mai precis zona din jurul Catedralei Sf. Nicolae. Valoarea întregii lucrări este de aproape 5,4 milioane de lei iar durata de realizare a investiției este de 5 luni. Statuia lui Iuliu Maniu care va fi amplasată în fața Catedralei Sf. Nicolae va fi realizata de sculptorul Deak Arpad.

Al doilea proiect pietonal are ca obiect amenajarea trotuarului din strada Republicii, între strada Gh. Dima și B-dul Magheru – tronsonul I care vizează o suprafață totală de 1004 mp. Valoarea indicatorilor tehnico-economici pentru acest proiect este de 2,1 milioane de lei, iar durata de execuție va fi de 4 luni.

Totodată, municipalitatea are în vedere și realizarea accesului pietonal între strada Vasile Alecsandri și strada Independenței, care vizează o suprafață totală de 691 mp. Valoarea indicatorilor tehnico-economici pentru acest proiect este de 1,7 milioane de lei, iar termenul de execuție este de 3 luni, în această sumă fiind inclusă și exproprierea unei suprafețe de 510 mp dinspre strada Independenței.

Distribuie informația
Alte știri