Propunerea lui Remus Toderici pentru concitadini: Cuba, o poveste în imagini

Fotograful orădean, Remus Toderici, invită orădenii pasionaţi de călătorii şi fotografie la un eveniment inedit. Cuba, o poveste în imagini, prezintă, cu ajutorul proiecţiei video, amănunte neştiute din viaţa cubanezilor, destinaţii netrasate pe hărţile turistice obişnuite, dar şi sfaturi pentru a găsi cazarea potrivită, fără a apela la servicii hoteliere, conform crisana.ro.

„Mă interesa să cunosc partea autentică a Cubei, viaţa reală a localnicilor, iar această excursie mi-a oferit şansa la care visam. Am ales traseul Havana – Vinales – Cienfuegos – Trinidad – Havana. Am locuit doar în gazdă la localnici, am folosit mijloace de transport în comun, am interacţionat cu mici producători, cu meşteşugari, cu oameni simpli”, spune Remus.

Dincolo de proiecţia video, orădenii prezenţi la eveniment vor afla detalii despre cazare, transport şi masă, care nu se regăsesc în pliantele turistice. Cei interesaţi sunt aşteptaţi în Cetatea Oradea, corpul E, sediul Manifest pentru Oradea, duminică, 18 iunie, de la ora 17.00. Intrarea este liberă.

Distribuie informația
Alte știri