Se recalculează unele pensii! VEZI detalii – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohanis a promulgat, în data de 15 iulie 2016, Legea 263/2010, prin care pensiile celor care au lucrat în zona I de expunere la radiații, vor fi mărite. Propunerea legislativă pentru modificarea art.56 şi 57 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a fost promulgată prin Decretul nr. 697/2016 şi devine Legea nr. 155/2016.
Legea prevede modificarea stagiului minim de cotizare pentru cei care au lucrat în grupa 1 de muncă (beneficiari in cea mai mare parte sunt minerii) de la 30 de ani la 20 de ani și se adresează celor care au ieșit la pensie după 1 ianuarie 2011. Respectivul act normativ a intrat în vigoare începând cu data de 23 iulie 2016, iar cei ieșiți la pensie înainte de această dată trebuie să își depună cerere de recalculare.

La solicitarea deputatuluui PSD de Bihor, Gheorghe Bogdan, conducerea Casei Județene de Pensii Bihor, prin Carmen Polman, director executiv adjunct, a realizat o primă statistică privind numărul dosarelor depuse pentru recalculare. Astfel, până în prezent, au fost depuse un număr de 113 cereri, din care 110 provenind din zona Beiuș, iar trei din Oradea.

„Conform modificărilor și completărilor aduse Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani pentru persoanele care au realizat cel puţin 20 de ani în locuri de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a) din lege, respectiv de 30 de ani pentru persoanele care au realizat cel puţin 20 de ani în locuri de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. f) din lege. Pentru persoanele prevăzute la alin. (1), stagiul complet de cotizare este de 15 ani, în cazul celor care au desfăşurat activitate în zona I de expunere la radiaţii, respectiv de 17 ani, în cazul celor care au desfăşurat activitate în zona a II-a de expunere la radiaţii. De prevederile art. 56 şi 57 din Legea nr. 263/2010 beneficiază, la cerere, şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 şi data intrării în vigoare a prezentei legi”, subliniază deputatul Gheorghe Bogdan.

Carmen Polman precizează, la rândul său, că drepturile de pensie recalculate cuvenite se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reşedinţă a solicitantului. De această modificare beneficiază, în special, foștii mineri.

foto: avantulliber.ro

Distribuie informația
Alte știri