Seara cu licurici a Asociației „Zile Colorate”

In vârtejul zilelor și al miilor de lucruri pe care le are fiecare dintre noi de făcut, uităm adesea de gândurile noastre. „Seara licuricilor” a fost o seară în care am vorbit despre recunoștință, gânduri bune și puterea acestora, am confecționat lampioane si le-am înălțat la cer alături de o dorință. Peste 75 de copii și 14 adulți au ascultat povești despre generozitate, au învățat despre puterea cuvintelor și au căutat în inima și în mintea lor momente în care cei dragi au făcut lucruri pentru ei. Pentru aceste momente, fiecare copil a scris o scrisoare către un membru din familia lui, scrisori care azi vor fi expediate către fiecare adresă. Surprinderea și plăcerea primirii unei scrisori va fi completată de delicatețea și frumusețea mesajului găsit în plic.

Atunci cînd zeci de copii cu inima deschisă și gândul curat, înalță spre cer tot atâtea gânduri bune, acestea capătă putere asemenea unei rugăciuni. Să fie pace în lume, să fie mami sănătoasă, să pot să mă joc mult, să fie planeta curată, să fie sora mea sănătoasă, să avem hrană, să am prieteni buni, să pot cânta, să fie vremea liniștită ca să putem înalța lampioanele în seara asta…sunt doar o mică parte din gândurile bune adunate de noi în această seară. Cîntecele calde despre mamă, flori și castele cu mii de copii în ele, acompaniate de o chitară, au însuflețit întreaga seară. Gîndul bun ne-a fost ascultat, vântul nu a mai bătut și, cu multă bucurie, am înălțat lampioane…

Activitatea a fost inițiată și susținută de Asociația Zile Colorate cu sprijinul conducerii Liceului Tehnologic nr.1 din Suplacu de Barcau și a lui Mihai Pop de la Partizan Security. Nicio activitate, oricât de bine ar fi pregatită, nu ar fi posibilă fără voluntary, fără implicarea, munca și susținerea acestora. Adulți și tineri care au ales să iși petreacă o parte din timpul lor, dăruind și implicându-se în această activitate, fiecăruia în parte le mulțumim!

Celor care cred că lumea asta cu iubire va scăpa
Celor care cred că dragostea va mai schimba ceva
Le vom cânta, le vom cânta, le vom spune așa:
Nimeni n-o să îți explice ce e Dragostea
Asta singur într-o zi de vară-o vei afla
Și atunci să nu uiți de inima ta!
Epilog, Vama Veche

Dragoș Olimpia

Distribuie informația
Alte știri