Serbările Zăpezii de la Vârtop – Arieşeni la final. Câştigătorii competiției de schi și snowboard

Iubitorii sporturilor de iarnă au avut parte la sfârşit de săptămână de competiții de schi și snowboard în cadrul ediţiei din acest an a Serbărilor Zăpezii de la Vârtop – Arieşeni. Organizatorii le-au pregătit turiştilor concursuri, dar şi concerte de muzică uşoară şi populară.

Printre cei care au susţinut concerte la baza pârtiei Piatra Grăitoare s-au numărat Alex Velea, Adi Sîna, dar şi artişti locali Daria Oprea, Ina Rus, 4 Ever Young, Retro Party Band și Jessie Baneș. Ultima zi de weekend s-a adresat, în special, celor care iubesc folclorul și muzica tradițională.

Pasionații de schi și snowboard s-au înscris la concursurile sportive desfășurate pe ”Roșia”, adică partea stângă a pârtiei Piatra Grăitoare. Un traseu de dificultate medie, ”creionat” de specialiștii și partenerii de Salvamont Salvaspeo Bihor în colaborare cu organizatorii, Direcția de Sport și Tineret a Județului Bihor, conform bihorpenet.ro

La snowboard primul loc a revenit lui Alex Popa. La schi fete sub 9 ani s-a impus Karina Gligor, iar la băieti, Patric Vuk. La grupa 10-13 ani trofeele au ajuns în aceeaşi familie, câştigătorii probei fiind Amelie, respectiv Cezar Motoc. La grupa 14-17 ani, tot doi fraţi s-au impus. E vorba de Bernadette şi Barna Biro. La senioare s-a impus Veronica Motoc, iar la seniori, Călin Gligor.

Organizatorii au mai premiat :
Cea mai rapidă coborâre la snowboard: Alex Popa. 32,14
Cea mai rapidă coborâre, la schi, masculin: Călin Gligor 22,89
Cea mai rapidă coborâre, la schi feminin: Amelie Motoc 23,20
Cel mai tânăr participant: Andreas Gherman (5 ani)
Cel mai vârstnic participant: Valer Gabor (62 de ani)

Foto: bihorpenet.ro

Distribuie informația
Alte știri