A crescut semnificativ numărul persoanelor care au încercat să treacă ilegal frontiera prin punctele din Bihor şi Arad

Activitatea ITPF Oradea, inspectorat cu atribuţii pe frontiera româno-ungară din judeţele Bihor şi Arad, a fost marcată în anul 2023 din punct de vedere al migraţiei ilegale, printr-un maxim istoric al numărului de persoane depistate la frontiera cu Ungaria, fiind înregistrate 11.672 de detecţii (comparativ cu 6.907 pentru anul 2022, respectiv 9.599 pentru anul 2021). Numărul total al detecţiilor în PTF-uri a crescut cu aproximativ 65 %. Anul trecut, 7.645 de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera, 7.633 pe sensul de ieşire din România şi 12 pe sensul de intrare. La frontiera verde au acţionat 2448 de persoane, din care 2435 de cetăţeni terţi şi 13 cetăţeni UE.

„Acest maxim istoric s-a datorat faptului că în România au venit foarte mulţi migranţi cu drept de muncă, dar care doresc să ajungă în Spaţiul Schengen unde ei consideră că vor avea venituri mai consistente decât în România,” a precizat şeful ITPF Oradea.

El spune ca alte dificultăţi ale activităţii pe care o conduce sunt încărcarea poliţiei de frontieră cu tot mai multe atribuţii ce exced competenţele acesteia, deficitul de personal destinat controlului de frontieră al autorităţilor ungare (ceea ce a dus la trafic îngreunat în PTF-uri şi nemulţumirea participanţilor la trafic), precum şi subdimensionarea şi lipsa de personal specializat în cadrul structurilor suport.

Potrivit chestorului Bondar, la 31 decembrie 2022, gradul de încadrare al ITPF Oradea era de 88,63%, media de vârstă fiind de 37 de ani.

În cursul anului 2023, în punctele de trecere a frontierei din cadrul ITPF Oradea, au fost efectuate verificări în bazele de date pentru 11.860.333 persoane cu 5,19 % mai mult faţă de anul anterior.

Faţă de anul 2022, când a existat un aflux al cetăţenilor ucraineni care au beneficiat de protecţie internaţională, în anul 2023 s-a remarcat o scădere semnificativă a cetăţenilor ucraineni care au tranzitat frontiera de stat a României cu Ungaria, cu aproximativ 31,55 %. În drumul lor spre Europa, numărul cetăţenilor ucraineni care au tranzitat punctele de trecere a frontierei a fost de 422.036 din care 153.100 pe sensul de intrare în România şi 268.936 pe sensul de ieşire din România.

Sursa: agerpres.ro

Distribuie informația
Alte știri