A fost desemnat câștigătorul licitației pentru realizarea Parcului Industrial Marghita

Luni, 15 aprilie, a fost desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Marghita. Oferta câștigătoare, în valoare de 21.753.095,89 lei, fără TVA, a fost depusă de asocierea de firme SC Leko Construct SRL – SC Inteco Holdin SRL – Sc Electro Excel Green Consulting SRL – SC Rono Aqua SRL – SC Caloria SRL.

Durata contractului este de 10 luni, din care 4 luni pentru proiectare și obținerea avizelor necesare și 6 luni pentru lucrările propriu-zise. Urmează semnarea contractului de finanțare din fonduri europene și a contractului cu reprezentantul asocierii de firme.

Primăria Municipiului Marghita a pus la dispoziția Consiliului Județean Bihor un teren cu o suprafață de 11,49 de hectare în vederea înființării Parcului. Amplasamentul este poziționat în partea de Sud-Vest a Municipiului Marghita, la ieșirea din localitate înspre satul Petreu, pe partea stângă a drumului național DN19B. Accesul în parc se face din strada Ion Luca Caragiale, apoi strada Bujorului și strada Gării.

Consiliul Județean Bihor va realiza infrastructura de suport, ceea ce înseamnă că va asigura rețeaua de străzi interioare, alimentarea cu apă, gaze naturale, energie electrică și canalizarea menajeră. Totodată, va amenaja accesul în Parc și va realiza iluminatul public.

Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027. Pentru realizarea acestor investiții au fost încheiate parteneriate între Consiliul Județean Bihor, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) și primăriile celor patru localități (Aleșd, Beiuș, Marghita, Ștei).

Distribuie informația
Alte știri