„Aminteşte-ţi viitorul”, tema Carnavalul de la Veneţia, ediţia 2022

Foto: interra.ro

În anul 2022, Carnavalul de la Veneţia se desfăşoară între zilele de 12 februarie şi 1 martie, potrivit carnevale.venezia.it/en/.

Tema evenimentului este „Aminteşte-ţi viitorul”, organizatorii anunţând astfel principalul element de noutate adus de ediţia de anul acesta: integrarea elementelor de realitate virtuală şi multimedia în paradele şi manifestările tradiţionale.

Schimbare explicată nu doar de dorinţa de a aduce carnavalul în modernitate, ci şi pentru a asigura respectarea regulilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, în special evitarea aglomeraţiei.

De altfel, o serie de manifestări obişnuite Carnavalului de la Veneţia vor fi anulate, anul acesta, din cauza pandemiei. Participanţii nu vor mai avea ocazia să asiste la festivalul ce avea loc pe apele canalului Rio di Cannaregio şi nici nu vor mai putea participa la petrecerile din Piaţa San Marco şi Piaţa Ferretto. Se va renunţa şi la „Zborul îngerului”, lansat din turnul clopotniţei Bazilicii San Marco, precum şi la paradele din Lido, Zelarino, Pellestrina şi Burano, conform carnevale.venezia.it/en/.

Manifestările care, totuşi, vor avea loc, urmează să fie transmise în timp real în toate zonele Veneţiei şi pe internet, descurajând, astfel, intenţia de a participa în persoană. În faimoasa Piaţă San Marco, va fi instalat un imens ecran pe care se vor derula imagini emblematice din cadrul ediţiilor din anii trecuţi. Acestea vor servi ca fundal pentru platforma de defilare pe care doritorii îşi vor putea etala costumaţiile începând cu 19 februarie şi până în ultima zi a carnavalului, între orele 10 şi 18.30. Cei care vor urca pe scenă, vor trebui să se programeze în prealabil, iar câştigătorul va fi votat online, la finalul fiecărei zile. Fotografii cu originale şi extravagante ţinute şi măşti vor fi încărcate pe internet cu hashtag-ul #CarnevaleVenezia2022.

Distribuie informația
Alte știri