Arest preventiv pentru un bihorean care a furat lenjerii de pat, diverse scule dar și bani dintr-o casă din Șușturogiu

Miercuri, 20 iulie a.c., în urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Biharia au dispus reținerea, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 47 de ani, din comuna Cetariu, județul Bihor, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Biharia îl bănuiesc pe acesta că, în noaptea de 16 spre 17 iulie a.c., în intervalul orar 23.17 – 01.00, ar fi pătruns fără drept într-un imobil din localitatea bihoreană Șușturogiu, de unde ar fi sustras 500 de lei și lenjerii de pat.

De asemenea, acesta ar fi pătruns apoi, în anexa locuinței, de unde ar fi sustras o mașină de găurit și diverse scule, cauzând un prejudiciu total estimal la 1.000 de lei.

Joi, 21 iulie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Biharia din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor l-au prezentat pe bărbatul de 47 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Biharia din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

Distribuie informația
Alte știri