Bani de la Guvern pentru fertilizarea in vitro. Cine poate beneficia de ajutor

Foto: istockphoto.com

Anul acesta, 2.500 de cupluri, sau chiar femei singure, ar putea primi bani de la stat pentru fertilizare in vitro. Câte 15.000 de lei vor fi decontați pentru o singură procedură, potrivit unei hotărâri aprobate miercuri, de Guvern.

Ajutorul ar putea fi luat, la nevoie, de trei ori, de același beneficiar. Programul ar urma să înceapă în octombrie, potrivit autorităților, care vor ca în 2023 să fie mult mai mulți beneficiari, adică 10.000. Măsura este luată pentru încurajarea natalității, care, de 30 de ani, este în continuă scădere. În 2050, România va mai număra doar 15 milioane de locuitori.

Prima condiție pentru obținerea finanțării este ca femeia sau cuplul să aibă indicație pentru aceste proceduri de specialitate.

În baza actelor doveditoare, beneficiarii pot primi un ajutor financiar de 15.000 de lei pentru o singură procedură, de cel mult trei ori.

Doar femeile cu vârste între 20 și 45 de ani sunt acceptate. În 2022 ar fi bani suficienți pentru 2.500 de beneficiari, dar în 2023 numărul lor ar urma să crească de patru ori.

Distribuie informația
Alte știri