De luni, 7 martie, se redeschide intrarea principală a Primăriei Oradea. Foto

De luni, 7 martie, Primăria Oradea deschide publicului intrarea principală dinspre Piața Unirii. Cetățenii care vor dori să ajungă în palatul administrativ pentru a beneficia de serviciile publice puse la dispoziție de municipalitate vor putea să folosească din nou această intrare, după ce lucrările de reabilitare a clădirii au fost finalizate. Rămâne deschis, de asemenea, și accesul dinspre strada Primăriei.

Lucrările au vizat amenajarea unor spații cu destinație turistică în corpul de clădire central (accesul principal în Primărie dinspre Piața Unirii, scara de onoare în trei rampe, coridorul principal de la etajul 1 cuprins între biroul primarului și al viceprimarului, Sala Mare Traian Moșoiu, Sala Mică Rimler Karoly, anticamera acesteia). S-au finalizat de asemenea lucrările de instalații, finisajele interioare, reabilitarea fațadelor secundare dinspre curțile interioare și iluminatul arhitectural al clădirii. 

Au fost înlocuite uşile de la intrarea principală în primărie și s-a reabilitat pardoseala de mozaic din holul principal. Totodată, a fost consolidat tavanul sălii mari de ședințe „Traian Moșoiu” şi a fost restaurat candelabrul. De asemenea, a fost înlocuit mobilierul şi s-a instalat un sistem audio-vizual performant în Sala Traian Moșoiu și Sala Mică.

Lucrările de reabilitare exterioară a clădirii Primăriei Oradea au fost finalizate în toamna anului trecut. A fost readus la forma inițială acoperișul corpului de clădire dinspre Piața Unirii – partea centrală și aripile laterale și au fost executate reparaţiile necesare pentru restul acoperişului, fiind realizat şi reamplasat vulturul de pe fațada primăriei – statuetă distrusă în timpul incendiului din cel de-al Doilea Război Mondial.

Clădirea Primăriei Oradea este un monument istoric reprezentativ pentru zestrea arhitecturală a orașului, care face parte din Ansamblul Urban Centrul Istoric Oradea și se regăsește pe Lista monumentelor istorice 2016. Clădirea monument are o suprafață de 5.508 mp, suprafața construită a clădirii fiind de 1.137,40 mp, iar a terenului exterior clădirii este de 765,30 mp. Imobilul are demisol, parter, două etaje și un turn al orologiului.

Distribuie informația
Alte știri